„Atunci Dumnezeu, Arhontele eonilor și puterilor, ne-a separat cu mânie. Atunci am devenit doi eoni.” – Adam („Descoperirea lui Adam”)
Miturile din întreaga lume ne vorbesc
despre zei, entități care au petrecut o bună bucată de timp pe planeta
noastră. De ce ne-au vizitat și de ce au rămas aici? Ipoteze sunt multe,
mai ales de la apariția paleoastronauticii, unele incredibil de
fantastice: ba că ar fi vorba despre exploratori spațiali, ba despre
extratereștri veniți să ne extragă aurul pentru a-l împrăștia în
atmosfera planetei lor, ba că ar fi niște spirite venite din straturile
superioare ale unei planete pentru a învăța să evolueze, etc. Toate
variantele mai mai mult sau puțin aberante referitoare la scopul sosirii
acestor ființe pe planeta noastră o ignoră pe cea a anticilor: zeii nu
au venit de bună voie pe Terra, ci au fost exilați aici. La fel ca
Sophia gnosticilor.
Cea mai cunoscută astfel de legendă este
cea creştină, care susţine că serafimul Lucifer, în încercarea de a-şi
detrona tatăl, s-a luptat cu fratele său, arhanghelul Mihail (Mikha’el
în ebraică). Fiind învinşi, Lucifer şi adepţii săi au fost aruncaţi pe
Pământ, fiind cunoscuţi din acel moment ca „îngeri decăzuţi”. Biblia nu este prea „darnică” în ceea ce priveşte amănuntele acestui război. Singurele menţiuni se găsesc în...
Continuarea aici: http://www.secretelezeilor.ro/gemenii-divini/.