joi, 24 septembrie 2015

18. Geneza

Dacă am cunoaște toate tainele Universului, am cădea îndată într-un plictis enorm.” – Anatol France


Dintotdeauna oamenii și-au dorit să afle adevărata natură a lumii în care trăiesc. Ce este, cum a apărut Universul și de ce. Au fost lansate multe păreri, care au rămas la stadiul de ipoteze, din cauza imposibilității de a fi demonstrate. Cea mai simplistă astfel de teorie (și cea mai răspândită totodată) considera Cosmosul creația zeilor. Odată cu dezvoltarea științei, oamenii au început să caute variante alternative, unele mai aberante chiar decât cele religioase.
În anii 1920, preotul și astronomul Georges Lemaitre a lansat teoria Big Bang-ului, teorie cu care astăzi sunt de acord majoritatea oamenilor de ştiinţă. Și nu doar ei, Papa Pius al XII-lea declarând pe 22 noiembrie 1951, cu ocazia întâlnirii membrilor Academiei Pontificale de Științe, că teoria Big Bang-ului este în concordanță cu toate conceptele romano-catolice referitoare la Creație. Conform acestei ipoteze, cu mult timp în urmă Universul încă nu exista. Nu exista absolut nimic, doar vidul. Cu circa 13,7 miliarde de ani în urmă, în acest imens nimic a izbucnit din senin o explozie uriașă, din care a luat naștere Universul. Acest prim Univers era atât de fierbinte, încât conținea doar energie pură. După numai o secundă, o parte din acea energie a fost transformată în semințele materiei, iar Universul s-a umplut de o ceață densă. Timp de patru sute de milenii, Universul a crescut iar ceața a început să formeze atomi. După un miliard de ani, un nor de ceață a devenit atât de dens încât a explodat, dând naștere primei stele. Ceilalți nori i-au urmat exemplul, iar stelele astfel formate s-au grupat încet-încet în galaxii. Pentru veridicitatea teoriei Big Bang-ului, cercetătorii se bazează pe trei indicii majore...

joi, 17 septembrie 2015

17. Natura zeilor

Eu ştiu, o Arjuna, fiinţele care au fost, care sunt şi care vor fi; pe mine însă nu mă ştie nimeni.” – Krişna (Bhagavad-Gita 7:26)
 

Deși exista de ceva timp, fenomenul OZN a luat amploare începând cu 27 iunie 1947, când americanul Kenneth Arnold a declarat că a văzut nouă „farfurii zburătoare”. Termenul a fost folosit pentru toate aparițiile aeriene inexplicabile până în 1952, când Forțele Aeriene Americane au adoptat termenul „O.Z.N.”, adică Obiect Zburător Neidentificat. La doar câteva zile de la declarația lui Kenneth Arnold, mai exact pe 8 iulie, fermierul Mac Brazel din Roswell, New Mexico, a raportat autorităților prăbușirea unei astfel de „farfurii” pe proprietatea sa. Imediat și-au făcut apariția câțiva soldați, care au recuperat rămășițele navei dar și cadavrele unor creaturi cenușii, de mici dimensiuni. Ziarul local din 8 iulie 1947 susținea că, la ordinul colonelului Blanchard, locotenentul Walter Haugh a declarat că Armata a recuperat resturile navei, ce au fost duse la Fort Worth. Pe 9 iulie, într-un comunicat de presă, generalul Ramey a afirmat că a fost vorba doar despre un balon meteorologic. Documentul, numit Unitatea pentru Fenomene Interplanetare, care are ștampila Departamentului de Război cu data de 22 iulie 1947, susține că la Roswell au fost găsite...

Continuarea aici: http://www.secretelezeilor.ro/19-natura-zeilor/.

sâmbătă, 12 septembrie 2015

12. Zeii evreilor

Vă rătăciți neștiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” – Isus (Evanghelia după Matei 22:9)

Evreii reprezintă probabil cel mai celebru popor din istoria omenirii. Dacă nu pentru fapte vitejești, măcar pentru răspândirea istoriei lor prin intermediul Bibliei. Conform acestei istorii, urmașii lui Abraham (Avraam în română) s-au stabilit întâi în Canaan, apoi s-au mutat în Egipt, unde s-au înmulțit în mod considerabil. Fiind transformați de egipteni în sclavi, s-au întors în Canaan, conduși de Moise. După moartea acestuia, Iosua Navi a fost cel care a preluat conducerea grupului de israeliți, cucerind Canaanul. Prin 1047 î.e.n. s-a format regatul unit al Israelului și Iudeei, sub conducerea lui Saul. Sub stăpânirea lui David, regatul a devenit o mare putere mondială. Apogeul a fost atins în timpul lui Solomon, fiul lui David, care a transformat Ierusalimul într-o metropolă. Conform tradiției, el a construit primul templu al lui Yahweh, zeul evreilor. După moartea lui Solomon, regatul s-a divizat în două părți: Israel și Iuda. În anul 586 î.e.n. babilonienii au cucerit Ierusalimul, distrugând templul și deportându-i pe localnici în Babilon; poporul rămas în Iudeea s-a refugiat în Egipt. Perșii au cucerit Babilonul și i-au eliberat pe evrei din robie prin 539 î.e.n. Întorși în Ierusalim, aceștia au refăcut templul lui Solomon, care a fost distrus mult mai târziu de către romani. În 332 î.e.n., Alexandros Macedon a cucerit imperiul persan, din care făcea parte și Iudeea. După moartea sa, teritoriul biblic a ajuns sub stăpânire siriană. În jurul anului 162 î.e.n. iudeii s-au răsculat, reușind să creeze un stat independent, regatul hasmonean, care a dispărut în 63 î.e.n., când romanii i-au pus la conducere pe Irodieni, vasalii Romei. În anul 6 romanii au cucerit Iudeea, transformând-o în provincie romană. În anul 66 a izbucnit revolta iudeilor, care durat patru ani și a dus la pustiirea Ierusalimului, implicit la distrugerea templului lui Solomon de către romani. Din anul 135, romanii au schimbat numele Iudeei în...

joi, 10 septembrie 2015

9. Zeii scandinavilor





Scandinavia, formată din Danemarca, Norvegia, Suedia, Islanda, Finlanda și Insulele Feroe, a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri de triburi germanice, ai căror membri au fost numiți nordici sau vikingi. În jurul secolului al X-lea, intrând în contact cu vikingii, călugării irlandezi strămutați în Islanda au așternut în scris poemele nordicilor. Aproape tot materialul existent astăzi despre mitologia scandinavă provine din Islanda acelor vremuri. Acel material se împarte în două grupuri: Edda și poemele skaldice. Edda este compusă din două manuscrise ce cuprind mituri, povestiri despre vechi eroi și sfaturi pentru viața cotidiană. Primul, numit Codex Regius, este alcătuit din 29 de poeme, iar al doilea din 7. Două astfel de poeme sunt Voluspa („Profețiile Sibylei”) și Havamal („Cuvintele celui Preaînalt”). Poemele skaldice, cum ar fi Marinarul, culese de Snorri Sturluson în secolul al XIII-lea, conțin evenimente istorice, bătălii, relatări din viața cotidiană, succesiunea regilor, etc. Pe lângă acestea există și relatările în proză, așa-numitele saga, majoritatea atribuite aceluiași poet islandez Snorri Sturluson. În saga el a inclus clarificări și explicații ale poemelor Edda, ceea ce a reprezentat un real ajutor pentru înțelegerea religiei nordicilor.
Principalii zei ai scandinavilor se numeau Aesir („As” sau „Ass” la singular, tradus ca „zeu”). Locuiau în Asgard („Grădina zeului”), un loc asemănător cu Grădina Edenului, în care își petrecea timpul dumnezeul biblic, și cu grădina zeilor din Epopeea lui Gilgameș. În Geneza biblică, Grădina Edenului era păzită de „heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare”; în miturile scandinavilor, Asgardul era păzit de Heimdallr, „cel mai alb dintre zei”, portretizat cu o sabie într-o mână și în cealaltă cu cornul Gjallarhorn. Cele nouă lumi ale Universului erau susținute de...
 

8. Zeii canaaneenilor

Căci Eu îi voi duce în pământul cel bun, unde curge lapte şi miere, după cum m-am jurat părinţilor lor, şi vor mânca, se vor sătura, se vor îngrăşa, se vor îndrepta spre alţi dumnezei şi vor sluji acelora, iar pe mine mă vor lepăda şi vor călca legământul meu, pe care l-am dat lor.” – Yahweh (Deuteronomul 31:20)


Canaanul era o regiune din Orientul Apropiat, situată pe teritoriul Libanului, Israelului, Palestinei, vestului Iordaniei și sud-vestului Siriei de astăzi. Printre cele mai mari orașe-state ale Canaanului se numără Ierihon (unul dintre cele mai vechi din regiune), Ebla (parte a Imperiului Akkadian pe vremea lui Sargon cel Mare și a lui Naram-Sin), Meggido, Kadeș, Tyre, Ierusalim, Byblos (primul oraș din Fenicia, conform legendelor, construit de zeul Kronos) și Ugarit. Deși popoarele semite ale Canaanului aveau identități culturale proprii, indiferent dacă vorbim despre fenicieni, amoniți, amoriți, moabiți, aramei sau israeliți, cu toții fac parte din același grup etnic al canaaneenilor. În secolul al XXI-lea î.e.n., din Canaan au plecat amoriții spre Mesopotamia, unde au distrus ultima dinastie regală sumeriană și au construit orașe-state precum Babilonul. Tot canaaneeni sunt și hycsoșii, care au invadat și condus Egiptul timp de aproximativ o sută de ani, o parte dintre ei întorcându-se în Canaan, iar alta stabilindu-se în sudul Europei ca greci sau eleni. Canaaneeni erau și fenicienii, care în 814 î.e.n. au fondat Cartagina în nordul Africii.
Despre religia canaaneenilor nu s-au știut prea multe, singurele detalii fiind cele din Vechiul Testament și din câteva cronici de la începutul erei noastre. Totul s-a schimbat în 1928, când o peșteră descoperită accidental de un țăran a dus la dezgroparea ruinelor Ugaritului. Săpăturile arheologice au durat din 1929 până în 1970, cu o pauză între 1940 și 1947, din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial. Alte inscripții din Levant și tăblițele din orașul Ebla, descoperit în 1964, au completat informațiile oferite de textele din Ugarit, ajutându-i pe cercetători să-și facă o idee despre religia canaaneenilor. S-a observat că religia Canaanului a fost puternic influențată de...
 

7. Zeii grecilor și romanilor

Cuvântul grec pentru adevăr înseamnă: «a face vizibil ceea ce este ascuns». Adevărul este ascuns şi trebuie descoperit. Nimeni nu îl posedă în mod natural. El sălăşluieşte în adânc, nu la suprafaţă. Suprafaţa existenţei noastre se schimbă, deci este iluzorie. Adâncimea este eternă şi de aceea trainică…” – Paul Tillich (Cutremurarea temeliilor)


În secolul al XVII-lea î.e.n., Egiptul a fost invadat de hicsoși, păstori semiți din nord-vestul Mesopotamiei, numele poporului lor însemnând, în traducerea istoricului evreu Flavius Josephus, „regii păstori”. Hicsoșii și-au stabilit capitala la Zarw, pe care au redenumit-o Avaris, aflată la granițele estice ale Egiptului. După cum scria același Josephus în Contra Apionen, hicsosul Salitis a devenit faraon la Memphis, după el urmând Bnon, Apahmen, Apophis, Iannas și Assis. După ce au condus nordul Egiptului timp de aproape un secol, în jurul anului 1550 î.e.n. hicsoșii au fost izgoniți de către o alianță a prinților egipteni din Theba. Josephus afirma că Thoumosis i-a asediat cu o armată de 480.000 de soldați și i-a obligat să părăsească Egiptul. Astfel, 40.000 de familii de hicsoși au traversat deșertul Sinai și s-au stabilit în Iudeea, unde au construit orașul Ierusalim. Referindu-se tot la hicsoși, filosoful, istoricul și romancierul Hecateu din Abdera scria prin secolul al IV-lea î.e.n. în Istoria Egiptului că egiptenii i-au gonit pe străini din țara lor, majoritatea acestora emigrând în Iudeea, unde au întemeiat multe orașe (cel mai important fiind Hierosolyma), s-au împărțit în 12 triburi și și-au instituit legi și o religie proprie. O altă parte dintre aceștia, condusă de căpetenii eminente ca Danaos și Cadmos, au ajuns în Grecia. Hicsoșii izgoniți din Egipt în Canaan, unde au construit Ierusalimul, sunt cei pe care îi numim astăzi...

6. Zeii indienilor

India are meritul de a fi adăugat o nouă dimensiune în Univers: aceea de a exista liber.” – Mircea Eliade (Încercarea labirintului)


A treia mare civilizație a lumii, conform teoriei oficiale, a fost cea din valea fluviului Indus, zonă aflată astăzi în nord-vestul Pakistanului și Indiei și în nord-estul Afghanistanului. Inițial, oamenii acelor locuri venerau o zeiță-mamă care, din imensul ei pântec, a dat naștere tuturor ființelor Pământului. Stau ca mărturie numeroase statuete de argilă care o reprezintă împodobită cu o imensă scufie, cu șiraguri de mărgele ce-i acopereau trupul gol, cu sânii umflați de lapte și cu șolduri largi. Prin jertfele aduse, zeița, numită Devi, îi proteja pe oamenii simpli de spirite și de demoni, asigurându-le în același timp bogăția recoltelor.
La un moment dat, viața liniștită a agricultorilor și a vânătorilor din Valea Indusului a fost dată peste cap de arieni, un popor venit de departe, înarmat până în dinți. Indienii, văzându-i în care trase de către doi sau patru cai, au crezut că sunt atacați de demoni cu pielea albă. Neavând vreo metodă de apărare, locuitorii Văii Indusului nu au avut de ales decât să se supună cuceritorilor mult mai dezvoltați din toate punctele de vedere. Care nu doar au construit orașe mărețe, precum Mohenjo-daro sau Harappa, ci le-au și adus indienilor o religie bine pusă la punct, cu o mulțime de zeități și legende. Astfel a luat naștere hinduismul, al cărui nume provine din „Sindhu”, denumirea dată de arieni fluviului Indus. Prima formă a hinduismului s-a numit brahmanism, vedism, hinduism antic sau brahmanism vedic. Învățăturile brahmanismului au fost cuprinse în cărți sacre, așa cum sunt cele patru Vede (care au fost scrise în sanscrită), completate de treisprezece Upanișade (comentarii explicative). În Vede erau venerați Asura, 33 de mari zei aflați într-o luptă continuă cu...
 

5. Zeii egiptenilor

O, Egipt! Egipt! Din știința ta nu vor rămâne decât legende, care vor părea incredibile generațiilor de mai târziu.” – Lucius Apuleius


Conform teoriei oficiale, civilizația egipteană este a doua apărută în lume, după cea sumeriană. În jurul anului 3.100 î.e.n., Men / Menes sau Narmer a unificat Egiptul Inferior cu cel Superior, devenind primul faraon al întregii țări și, bineînțeles, întemeietorul primei dinastii. Cercetătorii, în special egiptologii, se încăpățânează să ignore ceea ce egiptenii antici ne-au transmis prin mai multe surse, cum ar fi scrierile preotului Manetho, ale istoricului grec Herodot, Papirusul Torino sau Piatra Palermo: până la unificarea Egiptului de către primul faraon, țara a fost condusă de două dinastii de zei, una de semizei și una tranzitorie umană.
Despre religia egiptenilor, istoricul Plutarh spunea că este o ştiinţă întunecată şi enigmatică. Egiptenii îşi numeau zeii „ntr”, adică „neteru” sau „neter” la masculin şi „netert” la feminin, cuvinte ce au fost traduse în mod convenţional de către egiptologi prin „zei” şi „zeiţe”. Însă, în egipteana veche, „neter” înseamnă „gardian” sau, cu alte cuvinte, „veghetor”, un nume identic cu „igigi” al sumerienilor. Fiecare oraș important avea propriii „ntr” și mituri, însă zeii erau doar în aparență diferiți. Este posibil ca numele lor să provină din cel al lui Anșar, tatăl lui Anu în miturile akkadiene. Cum numele lui Anșar se scria „nșr” (în limbile semitice nu se scriu vocalele, ci doar consoanele), iar litera egipteană „ț” este echivalentă cu semiticul „ș”, Anșar devine în hieroglifele egiptene „nțr”, care a fost transformat apoi în „ntr” și citit „neteru” / „neter”.
Heliopolis, cel mai important centru religios al Egiptului, venera Marea Eneadă, formată din...

Continuarea aici: http://www.secretelezeilor.ro/zeii-egiptenilor/.

marți, 8 septembrie 2015

4. Zeii mesopotamienilor

Îți voi descoperi o taină și îți voi arăta o enigmă păstrată de zei.” – Utnapiștim (Epopeea lui Ghilgameș)


Civilizația sumeriană, apărută la mijlocul mileniului al patrulea î.e.n. în sudul Mesopotamiei (în zona Irakului de astăzi), este considerată cea mai veche din lume. Nu s-a descoperit nici până în ziua de astăzi locul de proveniență al acestei populații ariene (de rasă albă), și nici unde a dispărut în cel de-al doilea mileniu î.e.n. Începând cu 2.900 î.e.n., sumerienii s-au înfruntat timp de șase secole cu akkadienii, primul popor semit consemnat de istorie, pentru a obține supremația în Mesopotamia. După căderea Imperiului Akkadian fondat de Sargon cel Mare, akkadienii au părăsit zona, doar pentru a-și face apariția mai târziu ca babilonieni și asirieni. Într-un final, în cel de-al doilea mileniu î.e.n., sumerienii au dispărut fără urmă, lăsând Mesopotamia în mâinile popoarelor semite. Nu fără a-și lăsa religia ca moștenire, pe care au preluat-o sub diferite forme toate civilizațiile antice.
Sumerienii își spuneau „ug sag gig-ga”, care înseamnă „oamenii cu capetele negre”. Teritoriul lor, pe care îl cunoaștem astăzi ca Sumer, era numit Șumer de akkadieni, Șinar de evrei, Sngr de egipteni și Șanhar de hitiți. Denumirea atribuită de sumerieni pământului lor era Ki-en-gir, care se poate traduce ca „Tărâmul conducătorilor nobili”, o referire la zei, pe care îi numeau „din.gir” („nobilii care dau viață”, într-o traducere liberă), iar akkadienii „illu”. Dingir / Illu erau împărțiți în două categorii: Anunna (numiți Anunnaki sau Anunnaku de akkadieni) și...