25. Veghetorii

Unul dintre marile mistere ale științei este apariția, cu 40.000 de ani în urmă, a unei rase de oameni cu caractere europide, având înălțimea cuprinsă între doi și trei metri și capacitatea cutiei craniene de 1800-1900 cm³. În 1982, revistele Stern și Science en Vie au publicat o serie de articole științifice însoțite de fotografii ale unor dovezi paleontologice uimitoare. Astfel, în 1895, un grup de mineri a găsit în statul american California rămășițele mumificate ale unei femei cu înălțimea de 2,03 metri. În 1898, antropologii de la Universitatea Harvard au descoperit în aceeași zonă un schelet de femeie cu înălțimea de 2,38 metri. În 1876 în Carolina de Nord și în 1912 în Wisconsin au fost găsite câteva zeci de schelete cu înălțimea de 2,40 metri. Aceste descoperiri sunt cu atât mai remarcabile cu cât realizăm că amerindienii aveau înălțimea medie de 1,55 metri. În 1930 a fost descoperită o necropolă străveche în nordul Mexicului, conținând sute de morminte ale unei populații cu înălțimea medie de 2,44 metri. În 1970, în Africa Centrală a fost găsită o necropolă veche de douăzeci de mii de ani, ce conținea șaizeci de schelete ale unor bărbați înalți de 2,85 metri. În 1976 au fost descoperite în Flandra două schelete vechi de peste treizeci de mii de ani, unul aparținând unui bărbat înalt de 2,47 metri, iar celălalt unei femei de 2,38 metri. În 1982 au fost găsite într-o veche necropolă de lângă orașul german Soest aproape o mie de schelete cu înălțimea medie de doi metri, precum și mormântul unui lider militar, al cărui schelet măsoară 2,30 metri. Tot în 1982, o echipă de arheologi a descoperit pe teritoriul Uniunii Sovietice un schelet de femeie, înalt de 2,65 metri și vechi de peste 3.500 de ani. Pe lângă scheletele acestor uriași de doi-trei metri, pe întreg cuprinsul globului au fost găsite unele aparținând unor ființe mult mai înalte. De exemplu, între 1947 și 1950, în localitatea Argedava din județul Giurgiu (România), arheologii au dezgropat optzeci de schelete cu înălțimea de patru metri. Arheologul american Maria Gimbutas consideră că acești uriași, aparținând civilizației kurgane, au invadat Europa din est acum șapte mii de ani. Cine erau acești giganți și de unde au apărut?

Continuarea aici: http://www.secretelezeilor.ro/veghetorii/.

24. Facerea omului

„Omul este o frontieră. Fiinţă dublă, marchează limita între două lumi. Dincoace de el e creaţia materială, dincolo misterul.” – Victor Hugo

Poetul roman Publius Ovidius Naso, cunoscut ca Ovidiu, scria despre erele omenirii, care pentru el erau în număr de patru:

– Epoca de Aur – eră dominată de pace şi dreptate. Oamenii nu cunoşteau arta navigaţiei, prin urmare nu cunoşteau lumea întreagă.

– Epoca de Argint – Jupiter a introdus anotimpurile iar oamenii au învăţat agricultura şi arhitectura.

– Epoca Bronzului – oamenii erau predispuşi la războaie, dar nu lipsiţi de respect faţă de zei.

– Epoca Fierului – oamenii au demarcat naţiile prin graniţe, au învățat navigația și mineritul. Sunt războinici, lacomi şi trufaşi în faţa zeilor. Modestia şi loialitatea nu se mai întâlnesc nicăieri.

Cele patru ere ale lui Ovidius au corespondent în hinduism, unde un ciclu cosmic durează 4,32 de milioane de ani omeneşti şi are patru vârste:

– Vârsta de Aur (Satya) – durează 1.728.000 de ani. Toate fiinţele erau perfecte, neavând nevoie nici de hrană, nici de adăpost.

– Vârsta de Argint (Treta) – durează 1.296.000 de ani. Oamenii îşi luau hrana din copaci fermecaţi, care le dădeau tot ce îşi doreau, şi toţi studiau Vedele. Zeii i-au împărţit pe oameni în preoţi, regi, producători şi sclavi, fiecare îndeplinind lucruri tipice pentru casta lui.

– Vârsta de Bronz (Dwapara) – durează 864.000 de ani. Au început războaiele şi oamenii n-au mai putut înţelege în întregime Vedele, aşa că zeii le-au împărţit în patru cărţi.

– Vârsta Neagră, a Fierului (Kali) – durează 432.000 de ani. Oamenii erau corupţi şi imoralitatea domnea peste Pământ. Această vârstă şi-a grăbit sfârşitul prin violenţă, până când disoluţia cosmică a făcut loc unei noi creaţii şi unei noi Vârste de Aur, ciclul reîncepând astfel.

Cu opt secole înaintea lui Ovidius, poetul grec Hesiodos scria la rândul său despre erele omenirii, pentru el fiind însă...

Continuarea aici: http://www.secretelezeilor.ro/facerea-omului/.

23. Nașterea zeilor

„Cel ce caută, să caute până va găsi. Găsind, se va tulbura. Când se va tulbura, se va uimi și va domni peste Tot”. – Isus („Evanghelia lui Toma”) 

Ajunși din nou unul în brațele celuilalt, departe de Grădina Zeilor, Enki și Ninhursag și-au continuat nestingheriți povestea de dragoste. Care a dat roade, după cum susțin miturile lumii. În Facerea din Vechiul Testament, după izgonirea din Grădina Edenului, „a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: «Am dobândit om de la Yahweh». Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain” (4:1-2). Cain a devenit agricultor, iar Abel păstor. După un timp, frații i-au adus o jertfă zeului lor: Cain „din roadele pământului” iar Abel „din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor”. Zeul biblic a preferat friptura mezinului, ceea ce a stârnit gelozia celui mare. Astfel încât într-o zi, pe un câmp, Cain l-a ucis pe Abel. Zeul biblic a aflat și l-a izgonit „în ţinutul Nod, la răsărit de Eden”. Nu după mult timp, „Adam a cunoscut iarăşi pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut un fiu şi i-a pus numele Set, pentru că şi-a zis: «Mi-a dat Elohim alt fiu în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain»”. Pe lângă aceștia, lui Adam și Evei li „s-au născut fii şi fiice”. Povestea primilor doi fii nu este nici pe departe o cronică a trecutului, fiind în realitate copiată din...

Continuarea aici: http://www.secretelezeilor.ro/nasterea-zeilor/.